<>
Dragi iubitori de artă manuală,
V-ați bătut vreodată capul, întrebându-vă ce ați putea lucra folosindu-vă de micile moațe și de resturile de fire care vă rămân de la proiecte mai mari pe care le executați? Noi am tot experimentat cu aceste capete de fire și am descoperit că fețele de pernă de decor sunt un proiect foarte simpatic în care să redirecționați folosirea acestor fire foarte scurte pe care le-ați fi aruncat în mod normal!
Noi vă vom împărtăși cu voi instrucțiunile pentru câteva modele de astfel de fețe de pernă de decor, toate având ca fundație triunghiul! Puteți încrucișa culorile disponibile după pofta inimii, cu toate că imaginile pe care vi le vom prezenta sunt pentru fețe de pernă pentru care am folosit mai multe nuanțe ale unei singure culori, rozul sau roșul, bunăoară. Alternativ, puteți folosi o singură culoare, dar pentru că nu am experimentat suficient cu o singură culoare, nu vă putem recomanda cantitatea de fire necesară pentru a termina un proiect. Singura față de pernă pentru care am folosit o singură nuanță de roșu a ”mâncat” aproximativ un ghem și jumătate de aproximativ 200 de metri fiecare. Însă condimentul care face din aceste fețe de pernă niște obiecte de decor delicioase constă în firul foarte pufos pe care l-am introdus aproape în fiecare model (se numește decofur), după cum se vede în fotografii.
Materiale necesare:
– câteva ghemulețe foarte mici din care să vă alegeți culorile preferate (asigurați-vă că aveți suficiente moațe!);
– 3 ghemuri pufoase cu fir tip blăniță (de preferat decofur) din care noi am folosit cu precădere albul;
– câteva capete de fir alb pentru ciucuri;
– o croșetă de 2,5mm, una de 5,5mm, una de 6mm și una de 7mm;
– o forfecuță și, alternativ, un ac.
Instrucțiuni:
Pasul 1: Lucrați 8 triunghiuri identice, după cum urmează:
Rândul 1: Lucrați un lanț de 4 ochișori cu croșeta de 5,5mm și uniți cu primul ochișor printr-un picioruș alunecat pentru a forma un inel; lucrați un lanț de 4 ochișori (echivalează cu un picioruș mare și un spațiu de un ochișor de lanț aici și în continuare); 3 piciorușe mari în inel; 3 ochișori de lanț; 3 piciorușe mari în inel; 1 ochișor de lanț; 1 picioruș mare la sfârșit, în inelul inițial; tăiați firul cu forfecuța și coaseți capătul folosind un ac sau o croșetă. (2 seturi de 3 piciorușe mari fiecare pe acest rând)
Rândul 2: Folosind croșeta de 6mm, atașați o nouă culoare în spațiul de 4 ochișori de lanț de pe rândul anterior folosind un picioruș alunecat; executați un lanț de început de 4 ochișori; 3 piciorușe mari în același spațiu de 4 ochișori; 1 ochișor de lanț; schimbând croșetele, continuați să lucrați cu croșeta de 5,5mm până aproape de sfârșit după cum urmează: (3 piciorușe mari, 3 ochișori de lanț, 3 piciorușe mari) în următorul spațiu de 3 ochișori de lanț de pe rândul anterior; schimbați cu croșeta de 6mm și executați: 1 ochișor de lanț; (3 piciorușe mari, 1 ochișor de lanț, 1 picioruș mare) în ultimul spațiu de 1 ochișor de lanț de pe rândul anterior; tăiați firul și coaseți capătul de la începutul și capătul de la sfârșitul rândului. (4 seturi de 3 piciorușe mari fiecare pe acest rând)
Rândul 3: Folosindu-vă tot de croșeta de 6mm, lucrați un lanț de 4 ochișori și 3 piciorușe mari în spațiul de 4 ochișori de pe rândul anterior, după ce ați atașat o nouă culoare în acest spațiu în prealabil printr-un picioruș alunecat; 1 ochișor de lanț; schimbați cu croșeta de 5,5mm și lucrați cu ea până aproape de sfârșitul rândului: 3 piciorușe mari în următorul spațiu de un ochișor de lanț; 1 ochișor de lanț; (3 piciorușe mari, 3 ochișori de lanț, 3 piciorușe mari) în următorul spațiu de 3 ochișori de lanț; 1 ochișor de lanț; 3 piciorușe mari în următorul spațiu de un ochișor de lanț; schimbați cu croșeta de 6mm și lucrați: 1 ochișor de lanț; (3 piciorușe mari, 1 ochișor de lanț, 1 picioruș mare) în spațiul de un ochișor de lanț de la sfârșitul rândului anterior; tăiați firul și coaseți capetele de început și de sfârșit. (6 seturi de 3 piciorușe mari fiecare pe acest rând)
Rândurile 4-10: Continuați să executați aceste rânduri urmând instrucțiunile precedente fiindcă sunt asemănătoare, crescând numărul de seturi de piciorușe mari pe fiecare rând, cu mențiunea că firul pufos trebuie intercalat la rândul 5 și la rândul 10, însă numărul de rânduri depinde de preferințele dumneavoastră și de mărimea pernei (de exemplu, pentru fața de pernă roz de 30cmX30cm am lucrat numai 9 rânduri, schimbând cu blănița albă la rândul 5 și la rândul 9, în timp ce pentru alte modele am lucrat 12-15 rânduri pentru fiecare triunghi, 15 rânduri fiind necesare pentru o pernă cu dimensiunile 55cmX55cm); nu uitați să coaseți capetele în timp ce executați rândurile ca să vă ușurați munca (noi am lăsat aceste capete de fire netăiate strict pentru exemplificare); utilizarea croșetei de 6mm la începutul și la sfârșitul rândului este necesară deoarece am descoperit în practică faptul că în acest mod pătratul care va rezulta din combinarea triunghiurilor va arăta mai frumos și uniform; cele 8 triunghiuri ar trebui să arate în felul următor:
Pasul 2: Combinarea triunghiurilor sub formă de pătrate:
După ce ați îmbinat 4 triunghiuri sub formă de pătrat pe o suprafață plată, folosiți firul pufos și croșeta de 5,5mm ca să le uniți. Executați piciorușe mici în fiecare picioruș mare și în fiecare spațiu de 1 ochișor de lanț de pe ultimul rând al triunghiului, urmând linia diagonalei pătratului; tăiați firul și coaseți capătul rămas, continuând după aceea să uniți triunghiurile și pe linia celeilalte diagonale; nu tăiați firul la acest capăt!
Alternative: puteți uni triunghiurile folosind un ac din plastic; din cauza faptului că firul pufos poate fi migălos, puteți folosi croșeta de 6mm ca să executați piciorușe mici între piciorușele mari de pe rândul anterior și în spațiile de 1 ochișor de lanț în loc să lucrați piciorușele mici în piciorușele mari propriu-zise, totul depinde de răbdarea dumneavoastră!
După unirea triunghiurilor, pătratele ar trebui să arate în felul următor:
Pasul 3: Ajustarea marginilor:
Noi am decis ca fața exterioară a feței de pernă să fie cea pe care am executat rândurile de piciorușe mici de-a lungul diagonalelor, forma în relief a acestor rânduri dând un pic de savoare modelului, dar dacă preferați cealaltă față a modelului, atunci vă sfătuim să întoarceți și să continuați să lucrați pe această parte de aici înainte. Acest pas este unul migălos care poate fi sărit, însă noi am descoperit că executarea acestui rând de piciorușe mici înainte reliefează marginile într-un mod mai estetic.
Folosind croșeta de 2,5mm, lucrați câte 5 piciorușe mici în fiecare spațiu de 4 ochișori de lanț și în fiecare picioruș mare de pe cele 4 laturi exterioare ale pătratului, începând din spațiul unde v-am indicat să nu mai tăiați firul; uniți cu un picioruș alunecat cu primul picioruș mic de la început după ce ați lucrat de-a lungul celor 4 laturi; nu tăiați firul!
Folosind croșeta de 7mm, executați un lanț de 3 ochișori, apoi încă 3 piciorușe mari în același spațiu unde ați unit printr-un picioruș alunecat pe rândul anterior; *1 ochișor de lanț; săriți peste următorul spațiu în care ați lucrat 5 piciorușe mici; 4 piciorușe mari în următorul spațiu de 5 piciorușe mici*; repetați de la * până la * până la sfârșitul rândului; 2 ochișori de lanț pentru a forma colțul pătratului; întoarceți pătratul pe următoarea latură și continuați să repetați de la * până la *, până veți ajunge în punctul inițial, conturând colțurile prin lanțuri de 2 ochișori; executați un astfel de lanț de 2 ochișori la sfârșit și uniți printr-un picioruș alunecat cu primul ochișor al lanțului de 3 ochișori executat la începutul rândului de pe margine; tăiați firul la unul din cele 2 pătrate și coaseți capătul, dar pe celălalt să nu îl tăiați încă! (pentru un pătrat combinat din triunghiuri a câte 10 rânduri fiecare vor rezulta 11 seturi de 4 piciorușe mari fiecare pe o singură latură, deci vor fi 44 de seturi de jur-împrejurul pătratului)
Pasul 4: Unirea celor două pătrate:
În funcție de fața pe care ați ales-o să fie cea din exterior, suprapuneți cele două pătrate; cu croșeta de 6mm lucrați piciorușe mici în fiecare picioruș mare și în fiecare spațiu de 1 ochișor de lanț de pe margini, începând din spațiul unde ați lăsat firul netăiat, până în următorul colț; lucrați acest rând strict pe o singură latură a pătratelor; alternativ, puteți folosi un ac sau croșeta de 7mm pentru a lucra aceste piciorușe mici între piciorușele mari și în spațiile de 1 ochișor de lanț de pe margine; tăiați firul și coaseți capătul.
Pasul 5: Atașarea ciucurilor:
Ciucurii nu vor fi atașați decât pe cele două laturi ale feței de pernă din stânga și din dreapta, după cum urmează:
Măsurați lungimea firului ce va fi folosit pentru ciucuri în funcție de preferințele dumneavoastră, noi am ales să fie de 1,2m; de asemenea, în funcție de grosimea firului folosit, va fi necesar să tăiați mai multe fire; noi folosim un fir subțire, motiv pentru care ne trebuie două fire a câte 1,2m fiecare pentru un singur ciucur; pliați firul în două, apoi iarăși în două și încă o dată, până ce ciucurul va avea 8 fire (dacă noi am folosit 2 fire pentru ciucur, acesta va avea 16 fire; dacă dumneavoastră folosiți un fir de 1,2m și încă o jumătate de 60cm, atunci ciucurul va avea 12 fire); prindeți bucla de mijloc a ciucurului cu degetul sau cu o croșetă și trageți ciucurul prin spațiul de 1 ochișor de lanț de pe marginea fiecărui pătrat, după ce le-ați suprapus; trageți capătul ciucurului prin bucla de mijloc pentru a forma un nod, ”capsând” laturile ambelor pătrate în același timp; continuați să atașați ciucurii în toate spațiile de 1 ochișor de lanț pe cele două laturi, fără a uita să prindeți ciucuri și în spațiile de 2 ochișori din colțurile feței de pernă; la sfârșit folosiți forfecuța pentru a ajusta lungimea franjurilor.
Pasul 6: Ultimele retușuri
Trebuie ca până la acest pas să aveți o față de pernă pătrată pe a cărei latură de jos să fie fundul acesteia, în vreme ce cele două laturi de pe stânga și de pe dreapta să fie ”capsate” cu ciucuri. Mai rămâne latura de sus prin care vă sfătuim să îmbrăcați perna. Noi am găsit ca modalitate de a închide această latură a pătratului în felul următor:
Cu croșeta de 6mm sau cu cea de 7mm executați piciorușe mici în fiecare picioruș mare sau între ele și în fiecare spațiu de 1 ochișor de lanț de jur-împrejurul laturilor de sus, dar fără a le uni, precum am procedat pe laturile de jos, întărind în acest fel marginea pătratelor; uniți cu un picioruș alunecat în primul picioruș mic; schimbați cu croșeta de 2,5mm și lucrați un lanț de ochișori sub forma unui șnur lung de aproximativ 60-70cm; tăiați firul și coaseți capătul; folosind acest șnur ca pe un șiret, încolăciți-l de-a lungul laturilor de sus ale feței de pernă prin spațiile de 1 ochișor de lanț dintre seturi, după ce ați îmbrăcat perna înainte; cu capătul de la sfârșit al șnurului puteți face o fundă sau un alt motiv decorativ.
Sperăm că nu ați găsit instrucțiunile noastre prea complicate și sperăm că vă vor fi de folos în încercările dumneavoastră de a vă înfrumuseța spațiul de locuit cu obiecte de decor pe care să le fi lucrat singuri! Vom continua să publicăm tipare și pentru alte modele de fețe de pernă de decor pornind de la aceste instrucțiuni ai căror pași se vor repeta aproape în fiecare caz până la margini!
Spor la lucru,
Meșteșugăresele.