Cum se croșetează o pătură în valuri foarte leneșe

Patura crosetata in valuri lenese de artamanuala.com

Bună ziua, dragi iubitori de artă manuală

Bine v-am regăsit cu noi instrucţiuni scrise pentru proiecte croşetate. Astăzi vă voi spune cum să croşetaţi o pătură folosind tehnica valurilor leneşe, care este o combinaţie de picioruşe mici, picioruşe mari reduse şi picioruşe mari. Nu va fi necesar să creşteţi sau să descreşteţi în „vârfuri” (adică partea ieşită în relief) şi în „văi” (partea mai adâncă) aşa cum se foloseşte la păturile croşetate cu tehnicile zig-zag, chevron sau în valuri. Chiar dacă este vară şi probabil preferaţi să croşetaţi articole de mici dimensiuni, m-am hotărât să scriu instrucţiunile pentru această pătură pentru ca acestea să nu se şteargă din amintirile mele. Am lucrat această pătură cu tehnica valurilor leneşe înainte de a-mi pierde vederea în 2013 şi, spre surprinderea mea, sunt încă foarte proaspete în amintirea mea. Aşa că iată-le. read more

Faţa de pernă pentru bebeluşi/copii croşetată cu tehnica crocodil

Fata de perna cu tehnica crocodil
Fata de perna cu tehnica crocodil

Dragi iubitori de artă manuală,

Vă mulţumesc pentru interesul pe care îl aveţi în a învăţa cum să croşetaţi o faţă de pernă pentru bebeluşi/copii folosind tehnica solzi de crocodil. Puteţi găsi instrucţiunile despre cum să croşetaţi o pătură pentru bebeluşi accesând link-ul aici.

Haideţi să recapitulăm câteva lucruri:

1. Am folosit o combinaţie de 14 culori pentru faţa de pernă pentru fetiţe şi o combinaţie de 4 nuanţe de albastru cu alb pentru cea pentru băieţei. Firul pe care l-am folosit este rest de la ghemurile pe care le-am folosit pentru a croşeta pătura pentru fetiţe, respectiv pentru băieţi şi a fost suficient pentru a crea un set de 2 feţe de pernă pentru ambele combinaţii de culoare. Repet, depinde foarte mult şi de modul dumneavoastră de a lucra. read more

Cum se croşetează o pătură pentru bebeluşi cu tehnica solzi de crocodil

Patura cu nuante de albastru si alb cu tehnica solzi de crocodil pentru bebelusi de artamanuala

Dragi iubitori de artă manuală,

Vă mărturisesc că m-am ataşat un pic de tehnica granny în linie dreaptă pe care am folosit-o de când am început să croşetez din nou în martie 2016. Pentru aceia dintre voi care îmi citesc blogul pentru prima dată, ar trebui să repet câteva informaţii despre mine. În noiembrie 2013 am suferit un atac cerebral în urma căruia mi-am pierdut vederea şi am rămas cu deficienţe de auz. Înainte de AVC croşetam la nivel avansat, dar pierderea vederii mi-a taiat din pasiune. Acum sunt sub nivelul unui începător. Mă bazez foarte mult pe pipăit pentru a compensa lipsa vederii, ceea ce îmi îngreunează mult lucrul. Dar în 2016 mi-am făcut curajul şi am început să croşetez din nou, deşi cele mai multe proiecte ale mele s-au bazat pe tehnica granny în linie dreaptă, deoarece e o tehnică foarte uşoară ce cuprinde multe spaţii de un ochişor, semănând cu o plasă. Dar, cu timpul, n-am putut să-mi mint micuţa artistă din mine care vroia să încerce tehnici noi, în ciuda fricii şi frustrării pe care o simţeam. Chiar croşetam la nivel avansat şi cel mai mult îmi plăcea să lucrez tehnicile Tunisiene, pe care acum le găsesc imposibil de făcut. Şi m-am gândit să încerc tehnica solzi de crocodil. Şi ce credeţi că s-a întâmplat? Am reuşit să lucrez două superbe păturici pentru bebeluşi şi trei feţe de pernă. Un set este pentru o fetiţă, iar al doilea pentru un băieţel, amândoi de 12-18 luni. Astfel m-am gândit să pun cap la cap tot ce îmi aminteam despre această tehnică şi să concep un tipar pe care să-l folosiţi şi voi pentru a face păturici pentru prichindei. read more

Pătură croşetată alb negru folosind tehnica Granny în linie dreaptă

Patura crosetata alb negru folosind tehnica Granny in linie dreapta

Dragi iubitori de artă manuală,

După 2 ani şi jumătate de când am croşetat ultima oară, am început să practic din nou arta, dar la nivel de începător. Am început să croşetez o pătură folosind tehnica Granny în linie dreaptă. Va fi dăruită terapeutului meu de bioenergie care mă tratează gratis.

Acest articol nu vă va învăţa cum să croşetaţi punctul de lucru Granny în linie dreaptă, ci vă va arăta aventura mea legată de prima pătură croşetată de când sunt nevăzătoare. Totuşi, dacă doriţi să învăţaţi această tehnică, puteţi viziona tutorialele mele video mai vechi, cu menţiunea că acestea sunt în limba engleză. Iată link-urile: Partea 1; Partea a 2; Partea a 3; Partea a 4. read more