Skip to content

Artă Manuală

Resuscităm gospodăria bunicilor!

Menu
  • Cine suntem?
  • Arte și Meserii
    • Croșetat
      • Puncte de lucru fantezie
      • Puncte de lucru pentru începători
      • Sfaturi și Ponturi
      • Tipare
        • Fesuri, Căciulițe, Glugi, etc.
        • Pături şi Cuverturi
        • Pulovere, cardigane, bluze și ilice
        • Şaluri
Menu
Sal crosetat in triunghi cu solzi de crocodil

Cum se croşetează un şal cu tehnica solzi de crocodil

Posted on februarie 12, 2018martie 26, 2018 by Meșteșugăresele

Dragi iubitori de artă manuală,

Există multe variaţii ale tehnicii solzi de crocodil şi mult mai multe modalităţi de a combina aceste variaţii pentru a lucra tot felul de proiecte: pături, şaluri, fulare, căciuli, mănuşi, cardigane, etc. Momentat experimentez cu aceste variaţii pentru a crea tipare pentru proiecte mici ca să îmi ţin mintea ocupată. Vă reamintesc că mi-am pierdut vederea în noiembrie, 2013, în urma unui accident cerebral. Dar haideţi să revenim la tehnica crocodil.

Pentru cei care preferă instrucţiunile video, am conceput şi un tutorial video. Este compus din trei părţi şi conţine noţiuni introductive, apoi vă arătăm cum să croşetaţi primele 8 rânduri dintr-un şal croşetat cu tehnica crocodil. Eu şi sora mea facem echipă: eu vorbesc, iar ea croşetează. E prima încercare de acest fel şi s-ar putea să nu fie perfect. Ne cerem scuze. Dar vom progresa. Sperăm să vă ajute.

Partea 1: Noţiuni introductive

Partea a 2-a: Rândurile 1-6

Partea a 3-a: Rândurile 7-8

Azi vă voi arăta o variaţie a tiparului folosit în filmuleţ. De ce? Pentru că este mai uşor pentru mine să lucrez cu această variaţie datorită spaţiului de 1 ochişor în plus. Pentru că nu mai văd, trebuie să mă bazez foarte mult pe simţul tactil pentru a desluşi un tipar. De aceea prefer mai mult tiparele de tip plasă în defavoarea celor solide, compacte. Din fericire, tehnica crocodil face parte din prima categorie, ceea ce mă bucură foarte mult. Şi acum să vă spun cum am reuşit să croşetez minunatul şal din imagini, chiar dacă nu văd.

Sal crosetat in triunghi cu solzi de crocodil

Informaţii şi sfaturi:

1. Am folosit 13 ghemuri de fir foarte subţire, de la un producător din Turcia (Loren Wool): 50g, 255m, 71% acril, 24% lână, 5% fir metalic, 2.50mm (croşetă/andrele). Mi-a ajuns pentru un şal cu următoarele dimensiuni: Baza- 200cm, Înălţimea- 82cm, Laturi- 128cm, Ciucurii – 17cm. Mie îmi plac şalurile foarte lungi, cu ciucuri lungi şi groşi, de aceea am avut nevoie de atâta fir. Tehnica aceasta este o „mâncătoare” de fir. Dar dacă doriţi să lucraţi un şal mai mic sau o eşarfă, 8 ghemuri de fir foarte subţire vă sunt suficiente.

Sal crosetat in triunghi cu solzi de crocodil
Sal crosetat in triunghi cu solzi de crocodil

2. Am folosit o croşetă de 6mm deşi pe etichetă este specificată mărimea 2.50mm. Am ales o mărime aşa mare pentru că îmi este mult mai uşor să o manevrez. Nevăzătorii lucrează mai bine cu croşete, andrele mai mari şi fir foarte gros pentru că e mai uşor la pipăit. Mărturisesc că lucratul acetui şal a fost o provocare. Dar rezultatul a ieşit o minune şi de aceea nu-mi pasă de efortul depus.

3. Mi-a luat aproximativ 2 săptămâni să îl lucrez. Da, este o tehnică destul de migăloasă, dar merită toată munca. Am lucrat cam un ghem pe zi, în medie.

Tehnici şi puncte de lucru: ochi de lanţ, spaţiu de 1 ochişor, picioruş mic, picioruş mare, picioruş alunecat /orb, solz de crocodil, set de 2 picioruşe mari.

set de 2 picioruşe mari – înseraţi croşeta în spaţiul recomandat şi lucraţi [1 picioruş mare, 1 ochi de lanţ, 1 picoruş mare].

solz de crocodil – de sus în jos, lucraţi 5 picioruşe mari în jurul primului picioruş din set, 1 ochi de lanţ, de jos în sus, lucraţi 5 picioruşe mari în jurul celui de-al doilea picioruş din set.

Şalul se va lucra pe rânduri, primul rând începând din vârf. Şalul va creşte pe margini, cu fiecare rând. De aceea vă voi explica doar primele 5-6 rânduri, pentru că veţi vedea că instrucţiunile se vor repeta.

Rândul 1 şi rândul 2: lucraţi 5 ochiuri de lanţ; uniţi cu 1 picioruş alunecat cu vârful primului ochi, pentru a forma un inel; 1 ochi de lanţ; de sus în jos, 5 picioruşe mari în prima jumătate a inelului; 1 ochi de lanţ, de jos în sus, 5 picioruşe mari în a doua jumătate a inelului; întoarceţi. (1 solz)

Sal crosetat in triunghi cu solzi de crocodil
Imag.1

Rândul 3: lucraţi 4 ochiuri de lanţ (echivalează cu 1 picioruş mare şi 1 ochi de lanţ aici şi în continuare), 1 picioruş mare în acelaşi spaţiu ca lanţul de 4 ochişori; 1 set de [1 picioruş mare, 1 ochi, 1 picioruş mare] în mijlocul primului solz; 1 set [1 picioruş mare, 1 ochi, 1 picioruş mare] în vârful primului picioruş mare de pe margine; 1 ochi de lanţ; întoarceţi. ( 3 seturi [1 picioruş mare, 1 ochi, 1 picioruş mare]).

Sal crosetat in triunghi cu solzi de crocodil
Imag.2

Rândul 4: 1 solz de crocodil în jurul primului set de [1 picioruş mare, 1 ochi, 1 picioruş mare] de pe rândul anterior; săriţi următorul set de [1 picioruş mare, 1 ochi, 1 picioruş mare]; 1 solz de crocodil în jurul următorului set de [1 picioruş mare, 1 ochi, 1 picioruş mare]; întoarceţi. (2 solzi de crocodil).

Sal crosetat in triunghi cu solzi de crocodil
Imag.3

Rândul 5: 4 ochi de lanţ, 1 picioruş mare în acelaşi spaţiu ca lanţul de 4 ochişori; 1 set de [1 picioruş mare, 1 ochi, 1 picioruş mare] în mijlocul solzului de crocodil; 1 set de [1 picioruş mare, 1 ochi, 1 picioruş mare] în următorul spaţiu de 1 ochişor, având grijă să apucaţi şi să lucraţi în jurul spaţiului dintre cei doi solzi; 1 set de [1 picioruş mare, 1 ochi, 1 picioruş mare] în mijlocul următorului solz; 1 set de [1 picioruş mare, 1 ochi, 1 picioruş mare] în ultimul picioruş mare din margine, în vârf; 1 ochi de lanţ; întoarceţi (5 seturi de [1 picioruş mare, 1 ochi, 1 picioruş mare])

Sal crosetat in triunghi cu solzi de crocodil
Imag.4

Rândul 6: 1 solz de crocodil în jurul primului set de [1 picioruş mare, 1 ochi, 1 picioruş mare]; săriţi următorul set de [1 picioruş mare, 1 ochi, 1 picioruş mare]; 1 solz de crocodil în ultimul set de [1 picioruş mare, 1 ochi, 1 picioruş mare]; întoarceţi. (3 solzi de crocodil)

Sal crosetat in triunghi cu solzi de crocodil
Imag.5

Rândul 7: 4 ochi de lanţ, 1 picioruş mare în acelaşi spaţiu ca lanţul de 4 ochişori; 1 set de [1 picioruş mare, 1 ochi, 1 picioruş mare] în mijlocul solzului de pe rândul anterior; * 1 set de [1 picioruş mare, 1 ochi, 1 picioruş mare] în spaţiul de 1 ochi dintre solzi, având grijă să apucaţi şi să lucraţi în jurul acestui spaţiu, 1 set de [1 picioruş mare, 1 ochi, 1 picioruş mare] în mijlocul următorului solz de pe rândul anterior;* se repetă de la * la * o dată; 1 set de [1 picioruş mare, 1 ochi, 1 picioruş mare] în ultimul picioruş mare din margine, în vârf; 1 ochi de lanţ; întoarceţi. (7 seturi de [1 picioruş mare, 1 ochi, 1 picioruş mare])

Rândul 8: 1 solz în jurul primului set de [1 picioruş mare, 1 ochi, 1 picioruş mare], săriţi următorul set de [1 picioruş mare, 1 ochi, 1 picioruş mare]; * 1 solz în jurul următorului set [1 picioruş mare, 1 ochi, 1 picioruş mare] , săriţi următorul set de [1 picioruş mare, 1 ochi, 1 picioruş mare] ;* repetaţi de la * la * o dată; 1 solz în ultimul set de [1 picioruş mare, 1 ochi, 1 picioruş mare]; întoarceţi. (4 solzi de crocodil)

Rândurile 9-110: repetaţi rândurile 8 şi 9, având grijă să creşteţi şalul în margini.

Rândul 111: lucraţi câte 1 picioruş mic în fiecare ochi şi spaţiu de pe rândul anterior, având grijă să apucaţi şi să croşetaţi în jurul spaţiului dintre solzi. Acest rând este necesar pentru a consolida ultimul rând de solzi.

Şi gata şalul crocodil. Credeţi-mă când vă spun că acest tipar nu este complicat deloc şi că tehnica crocodil nu e atât de dificilă precum pare. Până şi *eu* am putut să îl lucrez şi sunt nevăzătoare. Voi adăuga şi instrucţiuni pentru cum să ataşaţi ciucurii. Le găsiţi aici.

Sper că aceste instrucţiuni vă sunt de folos să vă croşetaţi propriul şal pentru primăvara care se apropie. Nu ezitaţi să postaţi fotografii cu şalurile dumneavoastră pe pagina noastră de Facebook pe care o găsiţi în coloana din dreapta.

Sal crosetat in triunghi cu solzi de crocodil
Sal crosetat in triunghi cu solzi de crocodil
Sal crosetat in triunghi cu solzi de crocodil
Sal crosetat in triunghi cu solzi de crocodil
Sal crosetat in triunghi cu solzi de crocodil

Spor la lucrat solzi de crocodil,

Cătălina de la Meşteşugăresele.

2 thoughts on “Cum se croşetează un şal cu tehnica solzi de crocodil”

  1. Ciocea Maria Despina spune:
    noiembrie 11, 2022 la 8:46 am

    Buna ziua . Unde pot vedea produse de vanzare ? ma intereseaza salul in solzi de crocodil , din lana .
    ce pret are ?
    Este primul comentariu aici.

    Răspunde
    1. Meșteșugăresele spune:
      noiembrie 11, 2022 la 1:51 pm

      Buna ziua. Multumim pentru interesul acordat muncii noastre. Nu obisnuim sa vindem produse, ci scriem mai degraba tipare pentru ca pasionatii de crosetat sa isi lucreze singuri obiectele. Totusi, putem lucra la comanda un sal, daca va face placere. Acest tip de sal , cu modelul solzi de crocodil, este destul de costisitor din cauza materialului si a timpului de lucru. Depinde si de dimensiune. Dureaza aprox. 2 saptamani sa il lucram, iar daca doriti din lana, costul salului depinde de compozitie. Din experienta noastra, nu am mai gasit fir 100% lana in mercerii. Solicitam, prin urmare, 150 lei mana de lucru plus costul materialului si taxele de transport. Am lasat mai jos un link unde puteti vedea cateva din obiectele lucrate din noi. Va multumim din nou, si o zi buna.
      https://www.facebook.com/media/set/?set=a.573674186136694&type=3

      Răspunde

Lasă un răspuns Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Urmărește-ne

  • Facebook
  • YouTube

Tutoriale de croșetat

Cum sa faceti ciucuri si sa-i atasati la orice tip de sal

Cum sa faceti ciucuri si sa-i atasati  la orice tip de sal
active
Cum sa faceti ciucuri si sa-i atasati la orice tip de sal
Cum se croseteaza un sal cu tehnica solzi de crocodil   Partea 3 din 3
active
Cum se croseteaza un sal cu tehnica solzi de crocodil Partea 3 din 3
Cum se croseteaza un sal cu tehnica solzi de crocodil  - partea 2 din 3
active
Cum se croseteaza un sal cu tehnica solzi de crocodil - partea 2 din 3
Cum se croseteaza un sal cu tehnica solzi de crocodil - partea 1 din 3
active
Cum se croseteaza un sal cu tehnica solzi de crocodil - partea 1 din 3
Caciula crosetata cu tehnica crocodil
active
Caciula crosetata cu tehnica crocodil
Load More

Cele mai bune articole și pagini

  • Cine suntem?
    Cine suntem?
  • Cum se croșetează un pulover folosind pătratul tradițional solid ”Granny”
    Cum se croșetează un pulover folosind pătratul tradițional solid ”Granny”
  • Cum se croşetează punctul de lucru Granny în linie dreaptă
    Cum se croşetează punctul de lucru Granny în linie dreaptă
  • Cum se croşetează un şal cu tehnica solzi de crocodil
    Cum se croşetează un şal cu tehnica solzi de crocodil
  • Cum să faceţi ciucuri şi să-i ataşaţi la orice tip de şal
    Cum să faceţi ciucuri şi să-i ataşaţi la orice tip de şal
© 2023 Artă Manuală | Powered by Superbs Personal Blog theme
Folosim cookie-uri pentru a-ți îmbunătăți experiența pe acest website, pentru a-ți oferi conținut, pentru a analiza audiența si traficul site-ului. Înainte de a continua navigarea pe site-ul nostru te rugăm să citesti și să înțelegi conținutul paginii . Politica CookieAcceptă
Privacy & Cookies Policy

Privacy Overview

Acest site folosește Cookies pentru a vă îmbunătății experiența de navigare pe acest website. Dintre toate aceste tipuri de Cookies, cele din categoria Necessary (Necesare) sunt stocate în broweserul dumneavoastră pentru că sunt esențiale pentru funcționalitățile de bază ale site-ului. Folosim și Cookies de la terți care ne ajută să analizăm și să înțelegem cum folosiți site-ul nostru. Aceste tipuri de Cookies vor fi stocate în browser-ul vostru numai cu permisiunea dumneavoastră. Aveți, de asemenea, opțiunea de a respinge aceste Coookies, dar acest lucru va afecta experiența voastră de navigare pe acest website.
Necessary
Întotdeauna activate
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.
Functional
Functional cookies help to perform certain functionalities like sharing the content of the website on social media platforms, collect feedbacks, and other third-party features.
Performance
Performance cookies are used to understand and analyze the key performance indexes of the website which helps in delivering a better user experience for the visitors.
CookieDuratăDescriere
x-cdnsessionPaypal sets this cookie to recognise customers and process payments.
Analytics
Analytical cookies are used to understand how visitors interact with the website. These cookies help provide information on metrics the number of visitors, bounce rate, traffic source, etc.
CookieDuratăDescriere
CONSENT2 yearsYouTube sets this cookie via embedded youtube-videos and registers anonymous statistical data.
Advertisement
Advertisement cookies are used to provide visitors with relevant ads and marketing campaigns. These cookies track visitors across websites and collect information to provide customized ads.
CookieDuratăDescriere
_irsessionThis is a Pinterest cookie that collects information on visitor behaviour on multiple websites. This information is used on the website, in order to optimize the relevance of advertisement.
VISITOR_INFO1_LIVE5 months 27 daysA cookie set by YouTube to measure bandwidth that determines whether the user gets the new or old player interface.
YSCsessionYSC cookie is set by Youtube and is used to track the views of embedded videos on Youtube pages.
yt-remote-connected-devicesneverYouTube sets this cookie to store the video preferences of the user using embedded YouTube video.
yt-remote-device-idneverYouTube sets this cookie to store the video preferences of the user using embedded YouTube video.
yt.innertube::nextIdneverThis cookie, set by YouTube, registers a unique ID to store data on what videos from YouTube the user has seen.
yt.innertube::requestsneverThis cookie, set by YouTube, registers a unique ID to store data on what videos from YouTube the user has seen.
Others
Other uncategorized cookies are those that are being analyzed and have not been classified into a category as yet.
SALVEAZĂ ȘI ACCEPTĂ
Propulsat de CookieYes Logo