Cum să faceţi ciucuri şi să-i ataşaţi la orice tip de şal

Atasare ciucuri la un sal crosetat

Dragi iubitori de artă manuală,

M-am hotărât să pun cap la cap şi instrucţiunile pentru cum să faci ciucuri şi să-i ataşezi la orice tip de şal într-un articol separat pentru ca să fie mai uşor de urmărit şi învăţat.

Făcutul şi ataşatul ciucurilor la un şal nu mai fac parte din atribuţiile mele. Acum mama sau sora mea se ocupă de această treabă. Ele îmi sunt de mare ajutor când vine vorba de lucruri delicate precum măsuratul, cusutul aţelor, tăiatul, cosmetizarea, etc. Îmi amintesc că nici înainte de accidentul cerebral nu mi-a plăcut în mod deosebit să fac ciucuri şi să-i ataşez la un şal, deoarece nu îmi ieşeau perfecţi. Erau ba prea scurţi şi groşi, sau prea lungi şi subţiri. Dar, după 2 ani de croşetat peste 50 de şaluri şi 5 pături, eu, mama şi sora mea am găsit o formulă pentru a face ciucurii după inima noastră. Dar asta nu înseamnă că este şi pe gustul vostru. Ochiul estetic din fiecare ne „şopteşte” fiecăruia cum să arate viitorul proiect croşetat. Trebuie doar să-l ascultăm şi să îmbinăm tehnicile învăţate după propria imaginaţie. read more